The Chronicles – Diary of Marcus

Niciodata nu am crezut ca moartea poate fi atat de simpla, nedureroasa. A venit ca o pala de vant si m-a invaluit in bratele ei reci , luandu-ma cu ea in eternitate. Am crezut ca totul s-a sfarsit odata cu caderea intunericului, dar m-am inselat. Intunericul a fost doar un nou inceput.
Cei ce m-au adus pe mine la viata sunt aceasi care i-au adus pe toti pe acest pamant. Stramosii mei sunt si ai vostri si nu sunt cu nimic diferit de voi. Sau cel putin nu eram.
Am avut un frate , o familie iubitoare, dar ignoranta si trufia mea m-au facut sa pierd totul.
Eram doi frati cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de familie. Imi dispretuiam fratele, caci in viziunea mea el era inamicul, el era cel care imi rapea dragostea parintilor si aprecierea lor. Pe vremea aceea sa fii fermier era totul.Nu exista nimic inafara acestui lucru si toti ne incercam abilitatile pe camp. Eu..cresteam legume si fructe, iar fratele meu se ocupa de animale.
Mereu traiam  cu impresia ca el este mai iubit si mai admirat de ceilalti din comunitate deoarece animalele lui erau mereu cele mai mari si mai frumoase din intreg tinutul.
Iubirea cu care m-am nascut cu timpul s-a transformat in furie, iar furia in ura. Pacatoase sentimente, iar eu mai pacatos ca ele am cazut in mrejele lor si am facut ceea ce ele imi dictau.
Consecintele crimei mele ignorante m-au adus aici unde sunt astazi,in aceasta lume trista si gri. Viata mea este un vid sentimental , iar actiunile mele sunt generate din reflex.
Totul este trecator…spun inteleptii. Dar eu ii contrazic, totul trece..mai putin eu.
Am avut multe nume de-a lungul existentei mele , pe care din pacate nu o pot numi viata, dar acum ma numesc Marcus Kane si locuiesc in Londra , secolul XXI.
Si aici…Este viata mea traita de mine, privita prin ochii mei si expusa pe o bucata de hartie ce in timp se va degrada si va disparea, iar in gand am speranta ca voi disparea si eu cu ea.

Capitolul 1: O noua lume

Soarele aproape ca isi terminase ciclul zilnic iar strada Lion’s Lane era cufundata in culori mov cu tente aurii. Prin perdelele grele si groase ce acopereau geamul de la mansarda de abia se putea vedea o fasie din aceasta minunatie a naturii.
Stateam la birou si admiram printre crapaturi culorile vibrante ale apusului cand aud un ciocanit slab la usa. Ma ridic dandu-mi o suvita de par la o parte de pe fata si ma duc sa deschid.
“Frank..”
“Buna seara D-le Kane.”  sopti administratorul cladirii in care locuiam. Vocea lui ragusita si groasa era rezultatul anilor intregi in care s-a intalnit cu tabacul si alcolul de proasta calitate.  Parul lui grizonat si slinos ar fi putut sa provoace oricui sila, dar eu eram deja obisnuit.
” Deja e sfarsitul lunii? .”  am intrebat eu deschizand usa mai mult, facand un pas inapoi si gesticuland o invitatie inauntru.
Frank a facut doi pasi peste pragul meu si s-a oprit langa usa garderobei frangandu-si mainile si privind de colo-colo ca un copil care intra pentru prima oara in clasa de studiu.
M-am indepartat de el si m-am dus catre birou pentru a scoate dintr-un sertar un plic alb , gros in care erau pusi cei 400 de lire pentru chirie impreuna cu alti 250 pentru intretinere si alte utilitati. Chiar daca telefonul imi era inutil , apa calda si curentul electric erau necesitati ce nu puteau fi ignorate.
I-am intins plicul lui Frank care l-a smuls din mana mea cu o miscare scurta si s-a intors pe calcaie iesind din apartamentul meu murmurand ceva ce parea a fi un “la revedere” cu maxilarul inclestat.
Mereu am avut impresia ca lui Frank ii este frica de mine. Inca din prima zi cand am venit aici ma privea suspicios si se ferea mereu de mine pe hol sau cand ne intalneam ocazional la intrarea in cladire.  Nu stiu care era motivul lui pentru a face asta , caci de fiecare data cand ma uitam in oglinda ma vedeam pe mine , nu vreo creatura mitica infricosatoare sau fata unui ucigas in serie , desi poate ca el vedea cate putin din amandoua.
Am dat draperiile la o parte si am deschis geamul larg iesind pe micul balcon din fata geamului. Iesirea de incendiu era mijlocul meu preferat de a pleca de acasa , astfel evitam sa ma intalnesc cu Frank sau cu alti co-locatari.  Nu imi placea cand se holba lumea la mine , desi ar fi trebuit sa ma fi obisnuit deja cu asta , tinand cont de faptul ca sunt o persoana publica.
Am coborat treptele abrupte ale scarii de metal ruginit  care scrasneau sub talpile mele sarind ultima treapta si aterizand direct jos pe pietrele de rau care pavau micul gang din spatele cladirii. Iesind in strada principala am luat-o usor la pas catre un taxi care statea la colt asteptand sa ii apara un client.
“Camden High Street , nr 174 , va rog ”
“Imediat domnule”  a raspuns soferul pornind numaidecat motorul Fordului antic , dar restaurat. Imi placea compania asta. Era una dintre putinele companii de taxi care inca mai pastrau masinile din secolul trecut, dand impresia ca te plimbi in vechea Londra.
Era simplu sa iti dai seama ca esti in Camden Town. Magazinele stralucitoare, pub-urile si muzeele mereu aglomerate de turisti de pretutindeni…

One response to “The Chronicles – Diary of Marcus

  1. Pingback: The Chronicles – Diary of Marcus - Ziarul toateBlogurile.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s